MagyarRomânăEnglish

Pagina principală / Ştiri /

acum 8 ani

Fábian Botond a ajuns în peştera cea mai adâncă al Pământului

Fábián Botond, fost studentul nostru la secţia de Ştiinţa Mediului între anii 2008-2011, în vara acestui an a ajuns în peştera Krubera-Voronya din masivul Arabica aflat în nordvestul Gruziei. Cu această ocazie a atins punctul uscat cel mai adânc accesibil al Pământului, la o altitudine de 2080 m sub nivelul mării.

Ştiri

Anul III la un program de cursuri la Budapesta

La sfârșitul lunii februarie studenți din anul al III-lea al Departamentului de Știința Mediului au participat la cursuri de mineralogie și știința solului la Universitatea Eötvös Loránd Tudományegyetem din Budapesta. Cursurile şi orele practice au durat o săptămâmă, și erau intercalate și aplicații de teren. Organizatorul programului a fost prof. Tamás Weiszburg.

acum 2 luni

 

Ediţia a XIX-a a Conferinţei de Ştiinţa Mediului în Bazinul Carpatic

La începutul lunii aprilie va avea loc Conferinţa de Ştiinţa Mediului în Bazinul Carpatic la Debrecen, Ungaria. Anul acesta co-organizatorul nostru va fi Institutul de Cercetări Nucleare (Atommagkutató Intézet) din Debrecen. Evenimentul este deschis pentru profesori, cercetători, studenţi şi doctoranzi, şi va avea loc la 3-5 aprilie 2024.

acum 2 luni

 

Toate ştirile »

Facebook

Sapientia Erdélyi Magyar Tudományegyetem

Sapientia Erdélyi Magyar Tudományegyetem, Természettudományi és Művészeti Kar, Kolozsvár

Sapientia Erdélyi Magyar Tudományegyetem, Nemzetközi Kapcsolatok és Európai Tanulmányok Szak, Kolozsvár

Sapientia Erdélyi Magyar Tudományegyetem, Jog Szak, Kolozsvár

Sapientia Erdélyi Magyar Tudományegyetem, Filmművészet, Fotóművészet, Média Szak, Kolozsvár

Professzionális weblapkészítés

© 2011 Departamentul de Ştiinţa Mediului, Universitatea Sapientia, Facultatea de Ştiinţe şi Arte, Cluj-Napoca

Site creat de Weblap.ro